Unul prin Sophia Love
13 Februarie 2022,
3:04 AM
Am fost trezită. Nu m-am ridicat să scriu ceva. Am întrebat ”Cine e acolo?”
Sunt Eu. Sunt Unul.
Bună. Tu m-ai trezit?
Da. Din acest moment lucrurile se schimbă. Notează ora. (M-am uitat la ceas. Era 3:04)
Am vrut să reții momentul în care s-a întâmplat.
Asta-i tot?
Da.
(M-am întors la somn)
5:42 AM
Sunt Unul.
Bună. Îți mulțumesc. Vrei, te rog, să-mi spui ce a fost cu trezirea de azi dimineață?
Sunt forțe de schimbare care sosesc acum pe planeta voastră. În acest moment ele au ”aterizat”, ca să zicem așa, ajungând la țărmurile voastre. Din acel moment va avea loc o intensificare rapidă a efectului, a schimbării cu o viteză care nu a mai fost experimentată până acum. Va crește treptat, dar, totuși, nu va încetini, nu pentru multe luni.
Sunteți în acea parte a călătoriei în care o luați la vale. Momentul în care ai fost trezită a fost a fost vârful – cel mai de sus punct înainte de coborârea rapidă. Energetic vorbind, desigur, deoarece ați fost martori că lucrurile se întâmplă deja.
Acum, totul cooperează pentru eliberarea voastră.
Totul cooperează pentru eliberarea voastră.
Totul cooperează pentru libertatea omului.
Gata cu vrăjile sau psihoza în masă.
Această trezire a fost atunci când bandajul a fost scos. Acum nu mai există nimic tangibil care să le țină laolaltă matricea lor de control. Pe măsură ce o luați la vale veți vedea epava care se scurge din această societate de fațadă. Veți vedea lideri, narațiuni, corporații, instituții, guverne, oameni, mandate și programe aruncate la o parte pe măsură ce omul iese cu putere la iveală.
A existat o schimbare decisă și rasa este acum în mod clar și în plină lumină, susținută energetic și fizic.
S-a dat lumină verde pentru oprirea susținerii lumii. Veți urmări cum această parte se manifestă.
Priviți cu atenție evenimentele zilnice. Această schimbare va fi simțită de toată lumea și veți vedea încercări extreme și drastice să o oprească.
Nu poate fi oprită. Așa cum nu poate fi oprit un tren de viteză sau un schior alpin, impulsul este prea mare și are o singură încheiere – eliberarea voastră.
Va fi o provocare să țineți pasul cu mișcările rapide din următoarea perioadă de timp.
Ceea ce veți vedea acum sunt lideri care fac un pas înainte. Ca și cum ar fi fost activați și, într-adevăr, au fost. Veți vedea o mai mare conștientizare (în oameni) și inversări de gândire pe măsură ce matricea se prăbușește.
Înțelegeți că nu există un ”moment” potrivit pentru conștientizare. Fiecare are un plan de viață care este urmat. Asta nu este o cursă. Este o trezire.
Sunt oameni care sunt necesari în diferite etape, în fiecare moment de timp.
Ambele părți, toate părțile, fiecare se trezește. Dați drumul la orice judecată sau sistem de clasare pe care l-ați putea avea cu privire la cine a condus, cine i-a urmat și cine poate fi ”iluminat” datorită sincronizării. Sunt lecții pentru fiecare parte și în fiecare punct pentru toți participanții. Perspectivele individuale sunt alese, iar acțiunile în viață urmează acea alegere pentru cel mai înalt și mai productiv rezultat.
Omul a controlat ritmul în care trebuia să se întâmple asta. Acesta a fost întotdeauna un efort global și așa rămâne și astăzi. A fost necesară cooperarea fiecărei componente.
Dați-vă seama că toate părțile beneficiază și trăiesc cu această expansiune a luminii și explozie a iubirii.
Toate părțile.
Veți asista la schimbare și repercusiuni la fiecare nivel pe măsură ce aceasta se va desfășura.
Puțini rămân nehotărâți în acest moment, dar mulți nu au ieșit în față și nu și-au schimbat viața în deplină cooperare cu decizia lor. O vor face și asta face parte din ceea ce conduce partea următoare. Acesta este momentul în care viața voastră este dată peste cap de schimbare.
Schimbare în metode, în conducere, în scopuri, în ”corect”, în ”greșit”, ...
Pe măsură ce adevăratele crime sunt expuse, multe sunt lăsate în urmă ca irelevante. Aici vă asumați un rol activ în construirea societății voastre. Cei corupți și programele lor va fi nevoie să fie înlocuiți. Acesta va fi un moment incitant al adevărului, dezvăluirii, posibilităților, iubirii și, cel mai important, al vindecării. De-acum încolo, inima voastră este cea care vă va conduce acțiunile.
Asta este tot.
Mulțumesc.*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu