vineri, 19 august 2022

Marea dez-învățare

 

Unul prin Sophia Love

9 August 2022 

Sunt Unul. 

Mai sunt și alte lucruri care vor ieși la iveală acum. Aproape că este momentul să vă ”limpeziți vederea” astfel încât să puteți vedea limpede și clar întregul potențial care se află în fața voastră. 

Nu sunt sigură că înțeleg ce vrei să spui. Ai putea detalia? 

Da. 

Aseamănă această perioadă cu perioada de trecere de la adolescență la maturitate. Asta se întâmplă în etape. Există o maturizare sexuală care are loc înainte de maturizarea emoțională. Acest lucru are drept rezultat sarcini (gravidități) aleatorii și neplanificate precum și combustibil pentru numeroase cântece de iubire.      

Există o tranziție de la conducerea unui vehicul ca elev la conducerea lui pe cont propriu. Cea din urmă deține un potențial mai mare de iresponsabilitate și accidentări neplanificate. Acestea sunt rezultate și consecințe acceptate ale ”creșterii”. 

Ce se întâmplă acum este că întreaga voastră lume se confruntă cu ”creșterea” – toți deodată. Ce însoțește acest moment de ”creștere” sunt un număr vast de scenarii neplanificate și neașteptate. De acestea va trebui să vă ocupați și să vă ocupați conștient de ele. 

Totul are de-a face cu responsabilitatea. Nici unul dintre voi nu sunteți obișnuiți să acceptați întreaga responsabilitate pentru ceea ce se petrece în viața voastră; pentru ceea ce zilnic se petrece. S-ar putea să vă gândiți la această perioadă viitoare de demascare, descoperire și dezvăluire ca la o pregătire pentru autonomie. Absolviți, dragii mei oameni dragi. V-ați obținut ”diploma” de-a lungul secolelor de ”lovituri grele”. 

În aceste perioade ați fost adăpostiți și controlați și manipulați într-o măsură extremă. 

Ați ajuns să credeți adevăruri false despre capacitățile și posibilitățile voastre. 

Ați fost hrăniți cu alimente nesănătoase care pretind că vă susțin fizic. 

Ați fost învățați să aveți încredere în oameni și în sistemele pe care ei le promovează, în timp ce scopul lor ascuns au fost controlul și distrugerea. 

Ați învățat bine, dragii mei oameni dragi, astfel încât acum vă confruntați cu o mare dez-învățare. 

Acest control este ceața pe care o veți curăța de pe lentilele voastre astfel încât să puteți vedea clar ce se află în fața voastră. 

Pentru că, până acum, lumea voastră a fost creată, controlată și manipulată de controlori nevăzuți care se considerau ca fiind ”proprietari”, cu toate drepturile pe care această denumire le presupune. 

Sunt eliberați (de această postură). Ceea ce a rămas în urma lor este un pic de mizerie. O țesătură încâlcită care este nevoie să fie descâlcită și îndreptată. 

Acesta este scopul referirii la conducerea responsabilă și la activitatea sexuală responsabilă. În ambele cazuri, luarea în considerare a rezultatului oricărei acțiuni trebuie făcută la începutul acțiunii – nu când acțiunea a avut un rezultat nedorit. 

Ce înseamnă asta este că vor fi mai puțini oameni, programe sau instituții de acuzat, precum și un mai mare control și responsabilitate să comandați. În tot ceea ce gândiți, spuneți și faceți, rezultatul vă aparține. 

Duse sunt zilele în care să-i acuzați pe ”alții” pentru ceea ce se întâmplă în și cu viața voastră. Asta este partea provocatoare. 

Voi puneți masa la care generația viitoare să se ospăteze la banchetul vieții. Doar de voi depinde să vă învățați să alegeți cu grijă ca să evitați predarea (învățarea altora a) iresponsabilității. 

Asta va cere practică și repetare. 

Începeți cu pași mici. 

Fiți atenți la alegerea alimentelor, alegerea locului de muncă, cui alegeți să vă dați votul, la gânduri, la cuvintele pe care le folosiți și la acțiunile voastre. Toate contează. Comenzile vieții voastre sunt special sincronizate cu voi. Voi personal sunteți la volan. 

Vom vorbi în continuare despre mișcările complicate care sunt implicate. Deocamdată este suficient să vă amintiți să acordați atenție. 

La tot. 

Asta este lumea voastră. Veți simți în curând bucuria stăpânirii cu aceste comenzi; comenzi pe care întotdeauna le-ați deținut și de care, totuși, n-ați știut niciodată. 

Sunteți pregătiți pentru un astfel de răsfăț. 

Asta este tot. 

Mulțumesc.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu